Verbele être și avoir: conjugarea la prezent, explicată în română

Cum citești pronunția din tabele

Pronunția e scrisă aproximativ, cu litere românești, ca să ai un punct de pornire. Ü este u-ul francez: spui i și rotunjești buzele. Ö este e cu buzele rotunjite. On, la final, e o vocală nazală: n-ul nu se pronunță separat. Liniuța arată legătura dintre cuvinte, de exemplu „vu-zet” pentru vous êtes.

Verifică întotdeauna cu un model audio. Pentru sunetele care nu există în română, vezi ghidul de pronunție.

Être (a fi) la prezent

Être e neregulat: formele trebuie învățate pe de rost, nu deduse dintr-o regulă.

• Je suis de Chișinău.

  Sunt din Chișinău.

• Tu es libre ce soir ?

  Ești liber diseară?

• Nous sommes en retard.

  Am întârziat. Literal: suntem în întârziere.

• Vous êtes madame Ciobanu ?

  Dumneavoastră sunteți doamna Ciobanu? Vous e și pluralul, și forma de politețe.

On e foarte folosit în vorbire în loc de nous: on est prêts înseamnă „suntem gata”. Verbul stă la persoana a treia, ca după il.

Avoir (a avea) la prezent

Și avoir e neregulat. Atenție la je: în fața unei vocale devine j’, deci se spune j’ai, niciodată „je ai”.

• J’ai deux enfants.

  Am doi copii.

• Tu as un moment ?

  Ai un moment?

• Il a raison.

  Are dreptate.

• Elles ont une voiture.

  Ele au o mașină.

Greșelile tipice ale vorbitorilor de română

Cele mai multe vin din faptul că traducem cuvânt cu cuvânt din română:

• J’ai faim. J’ai soif. J’ai froid. J’ai peur.

  Mi-e foame, mi-e sete, mi-e frig, mi-e frică. Româna spune „mi-e”, franceza spune „am”: j’ai faim, nu „je suis faim”.

• Ils sont contents. / Ils ont des enfants.

  Ei sunt mulțumiți. / Ei au copii. Ils sont se aude „il son”, ils ont se aude „il-zon”. Diferența e doar z-ul din legătură, deci ascultă-l cu atenție.

• J’ai 30 ans.

  Am 30 de ani. Aici româna te ajută, fiindcă și noi spunem vârsta cu „a avea”. Greșeala „je suis 30 ans” apare la cine a învățat întâi engleză.

• Je n’ai pas de voiture.

  Nu am mașină. După avoir la negativ, un, une și des devin de: j’ai une voiture, dar je n’ai pas de voiture.

La negativ și la întrebare

La negativ, ne și pas stau de o parte și de alta a verbului. În fața unei vocale, ne devine n’.

• Je ne suis pas d’accord.

  Nu sunt de acord.

• Il n’a pas le temps.

  Nu are timp.

• Tu es prêt ? / Est-ce que tu es prêt ? / Es-tu prêt ?

  Ești gata? Trei feluri de a întreba, de la cel vorbit la cel scris. Primul, doar cu intonația, e cel mai folosit în conversație.

• Vous avez des questions ?

  Aveți întrebări?

Être și avoir în passé composé

Passé composé e timpul trecut cel mai folosit în vorbire. Se formează din être sau avoir la prezent, plus participiul verbului. Cele mai multe verbe merg cu avoir. Cu être merg verbele de mișcare și de schimbare de stare, de exemplu aller, venir, partir, arriver, rester, naître și mourir, plus verbele reflexive.

Cu être, participiul se acordă cu subiectul, ca un adjectiv: il est allé, elle est allée. Participiul lui être este été, al lui avoir este eu, și amândouă se conjugă cu avoir.

• J’ai parlé avec le directeur.

  Am vorbit cu directorul. Auxiliarul avoir, ca la cele mai multe verbe.

• Je suis allée à Paris.

  Am fost la Paris. Verb de mișcare, deci être; e-ul de la final arată că vorbește o femeie.

• Nous sommes restés à la maison.

  Am rămas acasă.

• J’ai eu de la chance.

  Am avut noroc. Eu, participiul lui avoir, se aude „ü”.

• J’ai été malade.

  Am fost bolnav. Été e participiul lui être și merge cu avoir.

Un exercițiu de cinci minute

Fă-l azi și repetă-l mâine fără foaie. Două zile la rând fixează mai mult decât o oră o singură dată.

1. Spune cu voce tare cele șase forme ale lui être, apoi ale lui avoir, fără să te uiți.
2. Prezintă-te în patru propoziții: cum te cheamă, de unde ești, câți ani ai, cu ce te ocupi. Folosește je suis și j’ai.
3. Trece-le la negativ: je ne suis pas..., je n’ai pas de...
4. Înregistrează-te și ascultă: se aude diferența dintre ils sont și ils ont?